Beijing - strada ceaiului Malian Dao

In Beijing exista cea mai lunga "strada a ceaiului" din lume, avand cativa kilometri. Pe parcursul ei, la parterul blocurilor toate magazinele, boutiq-urile sau chiosculetele vand ceai si ustensilele aferente: servicii din portelan, sticla sau fonta, aparate de incalizt apa, mese de ceai, ustensile/ pentru ceremonia ceaiului, etc. Afacerile sunt ale unor comercianti (sau urmasii unor...) din Fujian si Zhejiang.
Sunt chiar si cateva mall-uri de ceai, unde privelistea pentru ochiul european e putin socanta: o cladire mai mare ca Plaza Romania unde totul este ceai sau relativ la ceai...poti descoperi printre rafturi inclusiv perne umplute cu ceai, pernute umplute cu ceai pe care sa iti odihnesti incheietura mainii cand lucrezi la calculator, etc etc.
La intrarea in orice shop, mic sau mare trebuie sa zici zambind "Ni Hao" si esti intampinat cu aceleasi zambete interioare si exterioare ale chinezoiacelor bucuroase ca un occidental le calca magazinul. Din pacate pe Malien Dao nu poti trece neobservat decat daca ai avea ochii migdalati...Oriunde intri, se aduna brusc in jurul tau cel putin 3 chienezoiace, de obicei dragute si aranjate frumos (din pctul lor de vedere) care incearca sa te convinga cu orice pret ca produsele lor sunt cele mai bune - lucru destul de hilar mai ales cand te afli intr-un building mare cat Plaza, unde toti vand cam acelasi lucru: ceai!!:)
Daca reusesti sa scapi de vanzatorii care sar pe tine la intrare, ceilalti deduc imediat ca nu merge cu stilul "sarit pe client" si incep sa te lase in pace, sa te plimbi ca in magazinele occidentale, sa admiri si daca vrei sa cumperi fara sa te mai bata nimeni la cap.
Oferta de ceai este cea mai variata care o poti vedea adunata la un loc vreodata: ceai verde, rosu, negru, cu arome, ceai vechi PuErh, ceai foarte vechi, ceai scump ceai foarte scump si ceai exorbitant de scump...
Plimbarea prin mall-ul de ceai ar putea fi echivalentul chinezesc al plimbarii prin bazarul turcesc din Kusadasi, zambesti fara sa vrei, lumea e vesela si te imbie sa te asezi la masa si sa degusti din sortimentele de ceai.
Ne asezam si noi la masa, micutele chinezoiace devin usor protocolare si incep sa prepare din ceaiurile care le alegem noi dupa preferinta. Am ales 3 sortimente: LongJin, Tie Guan Yin si Pu Erh. Incep zambetele, si incep sa apara si semintele cu gust de ceai (specialitatea casei) si niste mici prajiturele care se armonizau cu ceaiul.
Masa de ceai este special facuta sa poata sa tina apa cu care la inceput se spala canile in semn de respect, apoi primul rand de ceai in cazul Tie Guan Yin este de asemeni aruncat ("apa de picioare").
Concluzia este ca orice poate fi facut pe baza de ceai verde: prajituri, parfumuri, creme, pasta de dinti, perne de dormit, totul aici e pe baza de ceai.

Legenda ceaiului Oolong

In timpul dinastiei Qing, un general pe nume "Long" traia retras in muntii An-Xi, din provincia Fujian. Long in traducere inseamna "dragon". Generalul nostru isi petrecea ziua vanand prin paduri, indiferent de vremea buna sau rea, in soare arzator sau in vant si ploaie, astfel incat corpul sau devenise puternic si pielea arsa de soare. Motiv pentru care taranii de prin zona il poreclisera "Oo-Long" sau in traducere "Dragonul negru".
Cand mergea prin padure, Oolong avea obiceiul de a tine strans la sold o traista (chinezeasca) in care aduna frunze de ceai salbatec(camellia sinensis) de prin tufele de pe marginea potecilor. Mergand la vanatoare de animale, uneori perioade indelungate, frunzele din traista se "strangeau" si se frangeau la margini. Apoi cand ajungea acasa el prajea putin aceste frunze inainte de a face ceai din ele. Ceea ce rezulta era un ceai cu o aroma diferita de toate celelalte ceaiuri cunoscute pe atunci. Multi oameni din imprejurimi il vizitau adesea pe Oolong sa ii savureze ceaiul la un pahar de vorba.
Intr-una din zile Oolong a prins un iepure. Ajuns acasa a fost atat de grabit sa prepare iepurele, incat a uitat de frunzele de ceai din traista. Cand s-a trezit a doua zi a constatat ca frunzele erau deja un pic fermentate. Cu toate acestea frunzele odata preparate au fost mai aromate si ceaiul mai savuros decat de obicei. Gustul ceaiului era mai suav, fara tenta amara a ceaiului pe care il prepara in mod obisnuit. Oolong a fost atat de entuziasmat ca a chemat imediat vecinii la un ceai in seara respectiva. Sezand in jurul focului, toti au fost incantati, si unii i-au cerut detalii despre reteta de preparare. Dupa o perioada de incercari succesive, oamnii din regiune au devenit experti in noua arta de a prepara ceaiul si au ajuns renumiti.
Din stima fata de cel care a descoperit reteta, ei au dat ceaiului denumirea de Oolong, si de atunci pana astazi asa a ramas cunoscut.

Ceremonille ceaiului - Japonia

Ceremonia ceaiului in Japonia
Chanoyu (Japonia)
In ciuda faptului ca vorbim despre Japonia, originile acestui ritual se trag de fapt din China. Cu mult timp in urma, preotii budisti au creat o ceremonie bazata pe credinta lor ca ceaiul este corelat intr-un mod spiritual cu ideile pacifiste promovate de Budism. Cu timpul, ceremonia japoneza a ceaiului, avand denumirea Chanoyu sau in traducere "apa fierbinte pentru ceai", a devenit o componenta importanta a culturii japoneze.

Scopul acestui ritual este acela de a purifica simturile si a cultiva armonia si unitatea dintre mediul ambiant, oameni, uneltele folosite, ceai si orice este implicat in ceremonie. Ca toate celelalte arte japoneze, ascunde si un potential iluminator; cu alte cuvinte este o parte centrala din Chado, sau “Calea ceaiului” (cha-ceai si do-cale). Artele iluminatorii in Japonia si in general in Orient au drept prim scop linistirea mintii. Primul pas in meditatiile din multiplele scoli spirituale din Asia este sa "stai linistit", intr-o pozitie relaxata cu corpul, coloana dreapta si mintea neclintita. Desi isi are originile in China, combinata cu elemente de Zen, Chanoyu ramane totusi o parte fascinanta a culturii japoneze.
Sunt mai multe versiuni de ceremonia ceaiului la japonezi, variind in functie de scolile spirituale unde a evoluat. Cateva trasaturi sunt totusi comune, indiferent de forma exterioara a ritualului:

1. Ceremonia implica totdeauna o gazda si mai multi invitati. Poate fi tinuta pe o terasa sau intr-o incapere, dar cei care isi pot permite detin o constructie special destinata acestei ceremonii - chakaiseki - plasata intr-o gradina de asemeni special amenajata.
2. O ceremonie completa este precedata de obicei de o masa traditionala japoneza, dar ritualul in sine este adeseori practicat fara un astfel de preludiu. Are loc de obicei intr-o incapere mica dotata cu mai multe tatami aliniate.
3. Invitatii asteapta intr-o camera pana sunt invitati de catre gadza. Ei se pot plimba prin gradina sau casa de ceai care traditional este plasata pe o ridicatura si are o usa mica de acces, astfel incat invitatii vor trebui sa se aplece ca sa poata intra. Odata intrati, vor trebui sa isi spele mainile si sa-si clateasca gura, sa-si scoata incaltarile si sa se aplece in semn de respect catre micuta usa de la intrare – in semn de modestie si egalitate.
4. Dupa ce patrund in incapere, invitatii trebuie sa admire aranjamentul camerei – arta, ustensilele – si sa observe pe maestrul de ceremonie, care va aprinde un carbune si va incepe sa manuiasca ustensilele cu atentie, gratie si liniste interioara.
5. Gazda aduce ustensilele de ceai si incepe sa prepare ceaiul. Arta cu care manuieste hashaku (lingurita de bambus) si chawan (ceasca de ceai) din ceramica Raku este desavrasita. Ea va umple un ibric cu apa si il va pune sa dea in clocot pe foc. Apoi, una cate una, va varsa cateva linguri de pudra de ceai verde (Matcha – un ceai japonez care este sub forma de pudra) in bolurile de ceai ceramice, apoi le va amesteca cu apa fierbinte. Ceaiul devine acum mai gros si tublure, apoi gazda inmaneaza bolurile de ceai de ceramica catre invitati astfel incat fiecare sa poata sorbi din ceai. Prajiturele mici (de obicei din fasole) sunt adeseori servite langa ceai si invitatii fac schimb de complimente. Apoi gazda inteteste focul si un nou ceai este facut, mai subtire de data aceasta – acesta reprezentand si concluzia ceremoniei.
   

Ceremonia ceaiului poate dura pana la 4 ore. Utilizarea ceaiului pudra indica faptul ca avem de a face cu un ritual antic. Aceasta metoda de a prepara ceaiul dateaza din perioada dinastiei chineze Sung, care a domnit in perioada 900 – 1200 AD.
Ceai verde Sencha

Ceai absolut

Daca intrebi pe oricine daca bea ceai, iti va raspunde cu siguranta da, stie ce e si cum se prepara...Insa 80 % din audienta cu siguranta ca iti va spune ca desigur bea ceai, dar de obicei cand e o situatie de boala si ca bautura zilnica nelipsita si preferata este cafeaua. A da bani pe o ceasca de ceai apare ca un act lipsit de sens si scop, insa o cafea...e cu totul altceva, indiferent de pret aroma exotica a cafelei si promisiunile unei stari diferite a creierului determina pe oricine sa o cumpere indiferent de pretul aferent.

Confuzia e una data de faptul ca denumirea de ceai a ajuns sa fie la romani una generica si confundata cu infuzia autohtona...Ca si cu XEROX-ul cand oricine vrea o copie "face un XEROX", sau cu drujba, oricine vrea un fierastrau electromecanic va intreba de "drujba" la magazin.
Cat despre autenticul ceai, el a fost descoperit in China antica, de ceva mii de ani si in ciuda varietatilor multiple sub care se gaseste acum el este la origine o singura si unica planta, Camellia sinensis, preparata in mii si mii de moduri.

Cu alte cuvinte, ceaiurile indiene, chinezesti, taiwaneze, coreene, japoneze si malayesiene sunt toate preparate din aceeasi planta, camellia sinensis. Marea lor varietate este dată de condiţiile de cultivare, de tipul frunzelor şi de modul de preparare. Datorită conţinutului de teină, Ceaiul verde poate înlocui cu succes cafeaua, având aceleaşi efecte dar cu eficienţă pe o durată mai mare de timp.
Cat despre etimologia cuvantului, in momentul in care China a inceput sa exporte aceasta planta (miraculoasa si mult pretuita si la vremea respectiva) cuvantul cantonez pentru ceai era ch'a. Drept urmare portughezii care se perindau in special in jurul portului Macao pe acele vremuri au adoptat termenul ca atare, arabii ii spuneau "shai", turcii "chay", rusii "ceai".

Faptul ca englezii, francezii, olandezii, nemtii, italienii, spaniolii, danezii, suedezii, si norvegienii au o alta denumrie se datoreaza faptului ca ei gravitau mai mult in zona X'ianmen, unde in dialectul Fukien cuvantul pentru ceai era "te".

Mai mult decat atat, adevaratul ceai este o planta care poata fi preparata atat de minutios (chinezeste) incat poate ajunge de multe ori la preturi la care cafeaua nici nu viseaza in cele mai bune scenarii ale cultivatorilor din America de Sud...
A bea ceai este (la mama ei) o adevarata arta care din ignoranta la noi este confundata cu nasul infundat sau cu spalaturile cu "ceai de musetel" pe care le facem cand avem iritatii de piele.