duminică, 18 ianuarie 2009

Ceremonille ceaiului - Japonia

Ceremonia ceaiului in Japonia
Chanoyu (Japonia)
In ciuda faptului ca vorbim despre Japonia, originile acestui ritual se trag de fapt din China. Cu mult timp in urma, preotii budisti au creat o ceremonie bazata pe credinta lor ca ceaiul este corelat intr-un mod spiritual cu ideile pacifiste promovate de Budism. Cu timpul, ceremonia japoneza a ceaiului, avand denumirea Chanoyu sau in traducere "apa fierbinte pentru ceai", a devenit o componenta importanta a culturii japoneze.

Scopul acestui ritual este acela de a purifica simturile si a cultiva armonia si unitatea dintre mediul ambiant, oameni, uneltele folosite, ceai si orice este implicat in ceremonie. Ca toate celelalte arte japoneze, ascunde si un potential iluminator; cu alte cuvinte este o parte centrala din Chado, sau “Calea ceaiului” (cha-ceai si do-cale). Artele iluminatorii in Japonia si in general in Orient au drept prim scop linistirea mintii. Primul pas in meditatiile din multiplele scoli spirituale din Asia este sa "stai linistit", intr-o pozitie relaxata cu corpul, coloana dreapta si mintea neclintita.
Desi isi are originile in China, combinata cu elemente de Zen, Chanoyu ramane totusi o parte fascinanta a culturii japoneze.
Sunt mai multe versiuni de ceremonia ceaiului la japonezi, variind in functie de scolile spirituale unde a evoluat. Cateva trasaturi sunt totusi comune, indiferent de forma exterioara a ritualului:
  1. Ceremonia implica totdeauna o gazda si mai multi invitati. Poate fi tinuta pe o terasa sau intr-o incapere, dar cei care isi pot permite detin o constructie special destinata acestei ceremonii - chakaiseki - plasata intr-o gradina de asemeni special amenajata.
  2. O ceremonie completa este precedata de obicei de o masa traditionala japoneza, dar ritualul in sine este adeseori practicat fara un astfel de preludiu. Are loc de obicei intr-o incapere mica dotata cu mai multe tatami aliniate.
  3. Invitatii asteapta intr-o camera pana sunt invitati de catre gadza. Ei se pot plimba prin gradina sau casa de ceai care traditional este plasata pe o ridicatura si are o usa mica de acces, astfel incat invitatii vor trebui sa se aplece ca sa poata intra. Odata intrati, vor trebui sa isi spele mainile si sa-si clateasca gura, sa-si scoata incaltarile si sa se aplece in semn de respect catre micuta usa de la intrare – in semn de modestie si egalitate.
  4. Dupa ce patrund in incapere, invitatii trebuie sa admire aranjamentul camerei – arta, ustensilele – si sa observe pe maestrul de ceremonie, care va aprinde un carbune si va incepe sa manuiasca ustensilele cu atentie, gratie si liniste interioara.
  5. Gazda aduce ustensilele de ceai si incepe sa prepare ceaiul. Arta cu care manuieste hashaku (lingurita de bambus) si chawan (ceasca de ceai) din ceramica Raku este desavrasita. Ea va umple un ibric cu apa si il va pune sa dea in clocot pe foc. Apoi, una cate una, va varsa cateva linguri de pudra de ceai verde (Matcha – un ceai japonez care este sub forma de pudra) in bolurile de ceai ceramice, apoi le va amesteca cu apa fierbinte. Ceaiul devine acum mai gros si tublure, apoi gazda inmaneaza bolurile de ceai de ceramica catre invitati astfel incat fiecare sa poata sorbi din ceai. Prajiturele mici (de obicei din fasole) sunt adeseori servite langa ceai si invitatii fac schimb de complimente. Apoi gazda inteteste focul si un nou ceai este facut, mai subtire de data aceasta – acesta reprezentand si concluzia ceremoniei.
Ceremonia ceaiului poate dura pana la 4 ore. Utilizarea ceaiului pudra indica faptul ca avem de a face cu un ritual antic. Aceasta metoda de a prepara ceaiul dateaza din perioada dinastiei chineze Sung, care a domnit in perioada 900 – 1200 AD.
Ceai verde Sencha

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu